sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneCoordonatorul campaniei de vaccinare: ”Ne aşteptăm ca spre sfârşitul lunii decembrie să...

Coordonatorul campaniei de vaccinare: ”Ne aşteptăm ca spre sfârşitul lunii decembrie să avem disponibile primele doze de vaccinuri. La persoanele sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare.”

Şeful Comitetului naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul militar Valeriu Gheorghiţă, susține că primele doze de vaccin anti-COVID sunt aşteptate să ajungă în România spre sfârşitul lunii decembrie. Medicul spune că principalul centru de stocare a acestora va fi Institutul Cantacuzino, urmând să existe alte 6 centre, în spitale militare. „Avem toată capacitatea de stocare în condiţiile unui vaccin de minus 80 de grade atunci când acesta va fi disponibil”, susţine medicul Gheorghiţă. De asemenea, vor fi centre de vaccinare fixe, dar şi unele mobile, de tip caravană. „În cel mai fericit caz, ne aşteptăm ca în a doua jumătate a lunii decembrie, spre sfârşitul lunii decembrie, să avem disponibile primele doze de vaccinuri de la cel puţin o companie producătoare. În scenariul pesimist, probabil că vorbim de luna ianuarie-februarie. Ar fi cel puţin 2,4 milioane de doze de la Astra Zeneca şi probabil tot atâtea doze de la Pfizer”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Digi 24.

Acesta mai spune că tinerii cu vârste sub 18 ani şi persoanele cu boli cronice grave şi în stadii terminale nu vor fi imunizaţi, întrucât nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă efectuate de companiile care dezvoltă un vaccin care să combată infecţia provocată de noul coronavirus. Coordonatorul campaniei de vaccinare consideră că, dacă populaţia va accepta vaccinul, cel mai probabil după jumătatea anului viitor s-ar putea discuta despre imunizare colectivă. „În momentul de faţă, în studii, este o singură companie care a inclus, de pildă, persoane între 12 şi 18 ani în studii, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer un pacient cu un cancer în fază avansată, un cancer necontrolat terapeutic sau în fază realmente necontrolată şi de finalizare. Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. La momentul actual, „nu e neapărat o contraindicaţie faptul că cineva a trecut sau nu prin infecţia cu SARS-CoV-2”, susține coordonatorul campaniei de vaccinare. Potrivit medicului Gheorghiță, atunci când o persoană a trecut prin boala provocată de noul coronavirus şi organismul său a produs anticorpi, s-ar putea amâna vaccinarea, dar aceasta nu este contraindicată la acest moment.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu