joi, noiembrie 28, 2024
AcasăAdministratieInvestiții în sisteme de alimentare cu apă și microstații de epurare în...

Investiții în sisteme de alimentare cu apă și microstații de epurare în satele vrâncene, prin Compania Națională de Investiții

În cursul zilei de astăzi, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a aprobat lista-sinteză a obiectivelor de investiții din cadrul subprogramului ”Fose septice, microstații de epurare și sisteme de alimentare cu apă”, derulat de Compania Națională de Investiții. În această etapă au fost incluse și obiective din 7 comune vrâncene. ”În urma verificării documentațiilor depuse de solicitanți, în listă au fost incluse 128 de obiective din toată țara care îndeplinesc toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare. În lista sinteză, județul Vrancea figurează cu șapte obiective de investiții necesare localităților Câmpineanca, Fitionești, Gura Caliței, Păunești, Tâmboești, Vidra și Vulturu.”, a anunțat ministrul Lucrărilor Publice, Ion Ștefan.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu