sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri Interne16 zile de activism mondial împotriva violenței în familie

16 zile de activism mondial împotriva violenței în familie

Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea marchează, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2020, 16 zile de activism mondial împotriva violenței în familie, prin participarea în calitate de partener la campania online de informare și conștientizare asupra violenței în familie „SPUNE MAI DEPARTE!” inițiată de A.D.R.A. România. Proiectul constă în derularea unor activități de informare și conștientizare a publicului, prin sesiunile online cu privire la fenomenul violenței în familie. Astfel, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, speakeri la activitățile proiectului  au fost desemnați ofițeri de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității și Biroul Siguranță Școlară. Alături de aceștia au luat cuvântul și reprezentanți ai A.N.I.T.P Galați, C.P.E.C.A Vrancea, psiholog din cadrul A.D.R.A. și reprezentanți ai unităților de învățământ. Această campanie are ca obiectiv informarea persoanelor care folosesc rețelele de socializare, atât din România cât și din Diaspora, cu privire la fenomenul violenței, respectiv cum poate fi recunoscut acest fenomen, ce servicii există, detalii specifice diadei victimă-agresor, ce este bullying-ul, cum se manifestă și care sunt cauzele, ce servicii oferă A.D.R.A România etc. Populația țintă este reprezentată de victimele violenței în familie, ce nu își cunosc  întotdeauna drepturile, serviciile la care pot apela, sau măsurile ce pot fi luate din punct de vedere legal în situațiile de abuz. Cele patru webinarii sunt structurate pe următoarele teme :

W1 – Diada victima – agresor;

W2 – Minorul – martor al violentei familiale. Prevenirea bullying-ului.

W3 – Repere legislative din sfera violenței în familie;

W4 – A.D.R.A. România- Cultivarea de relații sănătoase.

Pentru cei ce doresc să participe în continuare la webinarii, pot găsi mai multe informații pe adra.ro – „Spune Mai Departe”. Victimele sau cei ce doresc să ajute o victimă, se pot informa instalându-și aplicația gratuită pentru telefonia mobilă Bright Sky, aplicație ce a fost lansată de Poliția Română. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu