sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăPoliticaFocșăneanul Alexandru Nazare, ales senator PNL Prahova

Focșăneanul Alexandru Nazare, ales senator PNL Prahova

Pe locul al doilea de pe lista de candidați PNL Prahova pentru Senat s-a aflat Alexandru Nazare, în vârstă de 40 de ani. El s-a născut la Onești, dar copilăria și adolescența le-a petrecut la Focșani, fiind absolvent al Colegiului Național ”Al. I. Cuza”. Alexandru Nazare a reușit să obțină mandatul de senator, la redistribuire. Prahova are 5 senatori și 11 deputați, mulți politicieni cunoscuți fiind aleși pe listele partidelor din acest județ: ministrul Justiției, Cătălin Predoiu (PNL), fostul ministru al Mediului, Grațiela Gavrilescu (PSD), fostul ministru pentru IMM-uri, Radu Oprea (PSD), fostul președinte al Camerei Deputaților, Roberta Anastase (PNL), fostul judecător de la Curtea Constituțională, Simona Maya Teodoriu (PSD).  Până acum, Alexandru Nazare a deținut mai multe funcții politice și administrative. A fost consilier de ministru, subsecretar de stat și secretar de stat în Ministerul Integrării Europene, Ministerul Finanțelor, Ministerul Transporturilor. A deținut și portofoliul Transporturilor în Guvernul Ungureanu, în 2012. De asemenea, Nazare a fost europarlamentar și deputat.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu