sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateANPC: ”Atenție la produsele contrafăcute, de sărbători: bijuterii, haine, încălțăminte!”

ANPC: ”Atenție la produsele contrafăcute, de sărbători: bijuterii, haine, încălțăminte!”

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor avertizează cumpărătorii în legătură cu produsele achiziţionate în luna cadourilor, de la cosmetice, bijuterii, până la îmbrăcăminte şi încălţăminte. Comisarii de la Protecția Consumatorilor țin să menționeze că produsele originale nu se vând la tarabe sau cu sacoșa. „La achiziţionarea produselor cosmetice, consumatorii trebuie să fie atenţi la o serie de detalii care le certifică faptul că produsele cumpărate sunt de calitatea dorită, nu sunt periculoase pentru sănătate, iar informarea şi etichetarea lor respectă intocmai prevederile legale în vigoare. Consumatorii trebuie să achiziţioneze cosmetice numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factura, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie. Atenţionez asupra faptului ca produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distribuţie cum ar fi tarabele sau de persoane fizice „cu sacoşa”, transmite Paul Anghel, director general în cadrul ANPC.
Consumatorii trebuie să fie atenţi la preţuri, deoarece preţurile mici sunt dubioase, produsele provenind din filiere paralele, dar să verifice şi calitatea ambalajului, dacă este corespunzătoare valorii produsului, pentru că sunt şanse mari ca un produs „de lux”, ambalat într-o cutie de carton/plastic banală, să fie de fapt o contrafacere. Totodată, aceştia trebuie să examineze cu atenţie eticheta. ”Consumatorii trebuie să ştie că unii producători şi importatori „de marcă” au adoptat voluntar personalizarea unor produse cu eticheta – hologramă, pentru securizarea lor şi pentru protejarea mărcii, iar pe orice produs cosmetic trebuie sa fie inscripţionat numele sau denumirea producătorului ori a persoanei responsabile cu introducerea pe piaţa sau al importatorului de produse din afara UE”, susține Paul Anghel.
În ceea ce priveşte bijuteriile, care „se vând peste tot”, de la tarabe până la supermarketuri, magazine de bijuterii şi târguri de cadouri organizate în perioada premergătoare Crăciunului, directorul general al ANPC afirmă că pentru o bijuterie din aur, argint sau bătută cu pietre semipreţioase, cumpărătorii ar fi bine să o aleagă numai din magazine autorizate care vând astfel de produse. „O bijuterie „din argint” vândută la colţ de stradă şi care costă câţiva lei nu poate fi din argint!”, atrage atenția oficialul ANPC. „Cel mai important lucru, care trebuie luat în considerare atunci când se cumpără acest tip de produse, este încrederea pe care o oferă furnizorul de astfel de bunuri. De exemplu, unul din lucrurile de care trebuie să se ţină seama, referitor la încrederea conferită de furnizor, este autorizaţia eliberată de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) operatorilor economici care desfăşoară operaţiuni cu metale preţioase, a cărei copie trebuie să fie afişată într-un loc vizibil, în interiorul magazinului. Sfătuiesc consumatorii să evite cumpărarea bijuteriilor din metale preţioase şi/sau pietre preţioase de la vânzătorii ambulanţi. Achiziţionarea bijuteriilor din metal preţios trebuie să se facă de la operatorii economici autorizaţi de către ANPC să efectueze operaţiuni cu metale preţioase”, explică Paul Anghel. Consumatorii trebuie să se ferească de oferte de vânzări nesolicitate, de vânzătorii ambulanţi sau care se află în spaţii neautorizate pentru comercializarea unor asemenea produse. La achiziţionarea bijuteriilor din metal preţios consumatorii trebuie să solicite informaţii complete despre produs, preţ, condiţii de cumpărare; să se asigure că primesc un Certificat de calitate în original, care trebuie să conţină obligatoriu detalii corecte, precise şi complete referitor la produsul cumpărat (titlul metalului, natura pietrelor etc.) precum şi datele de identificare ale operatorului economic care comercializează produsul.
Şi în cazul produselor textile, consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea acelora care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute. Important este să examineze cu atenţie produsele şi să le probeze, înainte de a lua decizia de cumpărare. „Consumatorii trebuie să ştie că produsele textile trebuie să fie etichetate şi marcate cu compoziţia fibroasă (denumirile fibrelor conţinute, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre componente) şi cu modul/instrucţiunile de întreţinere; instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate operaţiunile sau tratamentele necesare, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat); indicarea modului de întreţinere se face individual pe o etichetă realizată din materiale rezistente la tratamente umidotermice, într-un mod lizibil, eticheta montată/cusută în interiorul produsului, aceasta trebuind să reziste atâta timp cât rezistă şi materialul de bază al produsului”, precizează oficialul ANPC. De exemplu, în cazul articolelor de încălţăminte, consumatorii trebuie că acorde o atenţie deosebită la achiziţionarea unor articole de încălţăminte de sport care poartă numele unor mărci consacrate („Adidas”, „Puma”, „Lotto”, „Nike” etc.) sau „asemănătoare” cu cele consacrate („Adibas”, „Puna”, „Mike” etc.), dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute. Acesta menţionează că trebuie să se examineze cu atenţie încălţămintea şi să se probeze ambele articole de încălţăminte ale perechii alese, înainte de a lua decizia de cumpărare. Totodată, cumpărătorii să citească şi să respecte instrucţiunile de întreţinere. „Şi ca un ultim sfat, atât pentru articolele textile, cât şi de încălţăminte, trebuie solicitat şi păstrat bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, consumatorul doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs. De asemenea, atenţie şi în cazul promoţiilor! Trebuie verificată valabilitatea acestora (durata), anunţul că acestea se desfăşoară în limita stocului disponibil, preţul vechi barat şi preţul nou afişat, precum şi veridicitatea preţurilor pachetelor promoţionale, comparând preţul/unitate de produs cu preţul produsului din pachet”, susține directorul general al ANPC.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu