Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea organizează concurs cu recrutare din sursă externă pentru ocuparea a șase posturi în cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, dintre care trei de ofițer și trei de agenți de poliție. Persoanele care își doresc o carieră în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea – Biroul pentru Protecția Animalelor se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 6 posturi scoase la concurs prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.
Pentru cele 2 posturi vacante de ofițer de poliție (medici veterinari) în cadrul IPJ Vrancea, înscrierile se realizează în perioada 18-28.12.2020 (pe data de 28.12.2020 doar până la orele 16:00), în sistem online la adresa resurseumane@vn.politiaromana.ro. Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici:
Pentru ocuparea unui post de ofițer de poliție și a celor 3 (trei) posturi de agent de poliție în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea – Biroul pentru Protecția Animalelor, înscrierile se realizează, în perioada 18-28.12.2020 (pe data de 28.12.2020 doar până la orele 16:00), în sistem online la adresa de e-mail resurseumane@vn.politiaromana.ro. Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți aici:
De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivel național, prin încadrare din sursă externă, pot fi obținute consultând pagina de internet a Poliției Române accesând adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs
Mult succes tuturor candidaților! (IPJ Vrancea)