vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniPoliția și RAR-ul au dat amenzi de 70.000 lei în 3 zile

Poliția și RAR-ul au dat amenzi de 70.000 lei în 3 zile

Sistemele de frânare, direcția, semnalizările și luminile, foliile de pe geamuri au fost verificate într-o acțiune comună a Poliției și Registrului Auto Român Vrancea. În cadrul acțiunii au fost aplicate 372 de sancțiuni și au fost reținute 17 permise și 21 de certificate de înmatriculare, anunță IPJ Vrancea. Principalele ținte ale controlului desfășurat pe linia siguranței rutiere au fost taxiurile, anunță IPJ Vrancea:

În perioada 17-19 octombrie a.c., polițiștii rutieri împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Vrancea au efectuat activități în cadrul unei acțiuni desfășurate la nivel național, care a avut drept scop verificarea stării tehnice a autovehiculelor, reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecțiunilor tehnice, verificarea respectării legislației rutiere și verificarea legalității transportului efectuat în regim de taxi.
Controalele tehnice au urmărit efectuarea de inspecții ce vizează detectarea defectelor/neconformităților referitoare la:
– sistemul de frânare;
– sistemul de direcție;
– sistemul de reducere a zgomotului și a emisiilor poluante;
– instalația de iluminare/semnalizare și echipamente electrice;
-existenta și autenticitatea seriilor/numerelor de identificare ale vehiculelor;
-vizibilitatea și legalitatea montării și utilizării luminilor de alta culoare sau intensitate, dispozitivelor ori accesoriilor de avertizare, decât cele omologate;
-punți, roti, anvelope și suspensie;
-corectitudinea datelor din certificatul de înmatriculare, în concordanță cu caracteristicile tehnice;
-deținerea ITP și valabilitatea acesteia;
-deținerea Certificatului de Agreare pentru activitatea de transport în regim de taxi/viza anuală;
-aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepția celor omologate și/sau certificate de către autoritate competentă și care sunt marcate corespunzător.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 372 de sancțiuni contravenționale în valoare de 70.500 lei, din care 2 pentru defecțiuni la sistemul de rulare(anvelope uzate), 34 pentru defecțiuni la sistemul de iluminare, 7 pentru folii neomologate și 5 sancțiuni pentru alte defecțiuni tehnice.
Au fost reținute 17 permise de conducere, 21 certificate de înmatriculare și au fost întocmite 9 dosare penale la regimul rutier și 3 dosare penale de alta natură.
Din totalul sancțiunilor, 10 dintre acestea au fost aplicate taximetriștilor și au fost reținute un număr de 4 certificate de înmatriculare ale autoturismelor de transport în regim taxi.
Polițiștii rutieri atrag atenția cu privire la dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă, în momentul în care circulăm pe drumuri acoperite cu gheață, zăpadă sau polei.
De asemenea, conducătorul auto are obligația de a efectua verificarea tehnică periodică, verificarea stării tehnice a autoturismului înainte de plecarea la drum, a instalației de dezaburire și degivrare a geamurilor, și completarea lichidului de iarnă pentru spălarea parbrizului.

Comunicat de presă primit de la IPJ Vrancea


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu