Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea, împreună cu polițiști locali și celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, desfășoară activități de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. Activităţile cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă vizează, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Covid-19. În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 135 de societăți comerciale, 60 de mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate peste 1400 de persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 148 de sancţiuni contravenţionale, astfel:
– 121 de sancţiuni, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
– 27 de sancțiuni, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).
Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic și în perioada următoare, pe raza întregului județ, în cadrul efortului comun pentru limitarea răspândirii virusului SARS-COV-2. Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19. (IPJ Vrancea)