duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateMesajul de Crăciun al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian

Mesajul de Crăciun al Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian

Praznicul Nașterii Domnului ne cheamă în fiecare an să ne înnoim existența pământească, în perspectiva dobândirii mântuirii și a vieții veșnice. Pentru aceasta a coborât în mijlocul oamenilor Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, întrupându-Se de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria, ca să ne învețe să trăim frumos, în armonie cu poruncile Sale evanghelice, în ascultare de Sfânta Biserică și cu iubire față de semenii noștri.

Însă pandemia de coronavirus ce s-a abătut, anul acesta, asupra întregii omeniri, îngăduită de Dumnezeu din rațiuni de pedagogie divină, a schimbat paradigma relațiilor dintre oameni și modul de viață cu care eram obișnuiți, teama de îmbolnăvire cu noua maladie COVID-19 copleșindu-ne pe toți. De aceea, mesajul pe care doresc să-l transmit dreptcredincioșilor creștini, cu prilejul acestei mari sărbători, este unul de încurajare, pornind de la cuvintele îngerului, adresate păstorilor din preajma Bethleemului: „Nu vă temeți! …Că vi S-a născut astăzi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11). Și fiți încredințați că Pruncul dumnezeiesc, născut pe pământ în urmă cu 2020 de ani, Se naște duhovnicește și în ieslea sufletelor noastre, chiar în asemenea condiții grele, ajutându-ne să ne păstrăm umanitatea și identitatea creștină. Dar, pentru ca El să intre în cămara inimilor noastre, este nevoie să-I deschidem ușa sufletului, arătându-ne disponibilitatea de a-L primi, cu bucurie și cu dragoste, și Mântuitorul Iisus Hristos va picura balsamul mângâierii Sale peste rănile noastre pricinuite de păcat și de boală, dându-ne puterea de a ne continua călătoria vieții pământești, precum și înțelepciunea de a înțelege că Dumnezeu pe toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El (cf. Romani 8, 28).

Hristos Domnul pururea bate la ușa inimilor noastre, dorind să cineze împreună cu noi la Dumnezeiasca Liturghie, și nu oriunde, ci în sfânta biserică, acesta fiind locul sacru în care Se oferă pe Sine Însuși nu numai ca să-L vedem, ci chiar să ne atingem de El, să-L mâncăm și să-L primim înlăuntrul nostru, după cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur. Așadar, să nu ne pierdem nădejdea și să nu ne lăsăm copleșiți de gânduri întunecate, ci să ne rugăm cu credință și stăruință lui „Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Părintele îndurărilor și a toată mângâierea, Cel ce ne mângâie pe noi în tot necazul” (II Corinteni 1, 3-4). Să facem tot ce ne stă în putință pentru a ne păstra sănătatea mentală și spirituală, prin rugăciune și priveghere, prin citirea Sfintei Scripturi și a cărților cu conținut duhovnicesc, dar și prin împărtășirea suferințelor cu cei dragi, rude și prieteni (cf. Filipeni 4, 14), care ne pot ajuta să convertim frica în optimism și îndoiala în încredere, privind restaurarea deplină a sănătății trupești și sufletești.

Totodată, să reflectăm la răbdarea în suferință a milioanelor de martiri și mărturisitori ai Bisericii, din toate timpurile și din toate locurile, care nu s-au înfricoșat de chinurile la care au fost supuși, nici nu s-au lepădat de Hristos, din pricina bolilor trupești dobândite în lagăre și în temnițe, ci și-au păstrat dreapta credință, cu luciditate și demnitate creștină, până la sfârșitul vieții, fiind convinși că nu pe pământ avem cetate stătătoare, ci în ceruri, și pe aceea trebuie să o căutăm (cf. Evrei 13, 14). Să nu cedăm ispitelor durerii și îndoielii cu care ne războiește vrăjmașul diavol, înfricoșându-ne cu acest virus, ci să ne ancorăm cu nădejde tare în Mântuitorul Hristos, Cel ce a biruit moartea și pe diavol, prin puterea iubirii Sale jertfelnice, și ne-a dăruit viață veșnică.

Cu aceste gânduri și îndemnuri părintești, Vă îmbrățișez în Hristos Domnul și vă doresc tuturor să petreceți sfintele sărbători ale Nașterii Domnului, Anului Nou și Botezului Domnului cu sănătate și bucurie sfântă, iar Pruncul Iisus „să mângâie inimile voastre și să vă întărească la tot lucrul și cuvântul bun” (II Tesaloniceni 2, 17). La mulți și binecuvântați ani!

† C i p r i a n, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu