sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăComuna meaDUMBRAVENIDezastru în ziua de Crăciun: casă distrusă de foc, la Cândești. Un...

Dezastru în ziua de Crăciun: casă distrusă de foc, la Cândești. Un tânăr a suferit arsuri la față și mâini

În dimineața zilei de Crăciun, în jurul orei 08:00, un apel la numărul unic de urgență 112 anunța că o locuință din satul Cândești, comuna Dumbrăveni, a fost cuprinsă de flăcări. Pentru gestionarea situației de urgență semnalate, la adresa indicată au fost mobilizate, cu operativitate, 3 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. La fața locului s-au deplasat de urgență 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă  și 1 ambulanță SMURD. Totodată, în sprijinul pompierilor militari a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă, atât la nivelul acoperișului cât și în interiorul acesteia, pe o suprafață de circa 200 mp. Echipajele de pompieri au localizat în cel mai scurt timp incendiul și, după circa 3 ore, au reușit să lichideze focarele.
Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin, în vârstă de 25 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței și al membrelor superioare. Cu toate că i-au fost explicate consecințele, bărbatul a refuzat transportul la spital. În urma evenimentului provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric, au ars 200 mp de acoperiș, mobilier, electrocasnice și alte bunuri de uz gospodăresc din 5 camere.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Anghel Saligny” al judeţului Vrancea reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În acest sens:

– efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice, cu personal autorizat; nu folosiţi instalaţii electrice improvizate; verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite; nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

– instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului; amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. (ISU Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu