Finanțarea investițiilor pentru înființarea fermelor noi de peste 50 de capete de bovine este una dintre măsurile propuse de Guvernul Cîțu pentru a sprijini zootehnia. În programul de guvernare, la capitolul ”Agricultură”, se prevede, printre altele, alocarea unui buget de 150 de milioane de euro pentru sectorul de creștere a bovinelor, cu două obiective primordiale:
– pentru sectorul creșterii vacilor de lapte, diminuarea deficitului prin măsuri de creștere a producției interne;
– pentru sectorul creșterii taurinelor de carne, îmbunătățirea calității genetice și încurajarea consumului intern de carne de vită prin elaborarea unor măsuri de susținere a crescătorilor de taurine de carne.
Banii prevăzuți la acest capitol vor putea fi utilizați pentru următoarele activități:
– program de sprijinire a crescătorilor de bovine pentru producția de carne prin stimularea creșterii calității carcaselor conform sistemului de clasificare EUROP;
– încurajarea asocierii pentru înființarea centrelor de colectare și microunităților de procesare a laptelui;
– sprijin financiar pentru înființarea și organizarea microunităților de colectare și procesare a laptelui;
– finanțarea investițiilor pentru înființarea fermelor noi de peste 50 de capete;
– investiții în extinderea și modernizarea fermelor cu un număr de peste 50 capete, prin programe de ajutor;
– finanțarea programelor de ameliorare pentru îmbunătățirea performanțelor de producție și asigurarea materialului biologic de înaltă valoare genetică.
Suma de 150 de milioane de euro provine din două surse: buget național și FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.