sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateInconștiență: deși avea permisul retras pe motive medicale, s-a urcat la volan...

Inconștiență: deși avea permisul retras pe motive medicale, s-a urcat la volan după ce a consumat alcool

La data de 9 ianuarie a.c., în jurul orei 16:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au identificat în trafic, pe Bulevardul Independenței, un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism care tracta o remorcă. Verificările efectuate de polițiști au reliefat faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras pe motive medicale. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,63 mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal conform art. 335 alin.2 din Codul Penal, care prevede următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu