sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneSistemul de urmărire a tăierilor de pădure SUMAL va funcționa din 31...

Sistemul de urmărire a tăierilor de pădure SUMAL va funcționa din 31 ianuarie

Implementarea noului SUMAL, de la 31 ianuarie, aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătățirile semnificative în ceea ce privește urmărirea trasabilității lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre și documente, precum și prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual. ”Debirocratizarea și creșterea eficienței în sectorul silvic este o prioritate pentru noi. Eliminarea registrelor scrise de mână și a miilor de documente pe hârtie, precum și optimizarea fluxurilor de lucru între administratorii de păduri și agenții economici reprezintă o etapă foarte importantă în procesul de modernizare și transparentizare a silviculturii românești. Iată că, datorită avansului tehnologic, dar și a muncii extraordinare depusă de echipa de dezvoltare a noului SUMAL, toate acestea vor deveni realitate chiar de la sfârșitul acestei luni”, a declarat ministrul Tánczos Barna.
Pentru administratorii de păduri – ocoalele silvice de stat și private (de regim):
– Au fost înlocuite registrul ”Marcări” și cel al ”dispozitivelor de marcat”. Începând din 31 ianuarie, administratorii vor utiliza varianta lor electronică din noul SUMAL;
– Au fost înlocuite fișele de marcare de mână, precum și centralizările aferente. Odată cu implementarea SUMAL 2.0, toate marcările se vor realiza electronic în teren, iar volumele se calculează și se transmit automat.
Noul SUMAL are capacitatea de a descoperi automat eventuale erori din culegerea datelor dendrometice, astfel încât acestea să poată fi corectate în timp util.
 Pentru operatorii economici – transportatori și procesatori:
Se elimină toate documentele de transport pe hârtie între persoanele juridice. Toate avizele și documentele conexe se vor realiza automat, exclusiv în format digital.
De asemenea, va fi eliminată procedura de depunere a avizelor la Garda Forestieră. Până acum, transportatorii erau obligați, lunar, să se prezinte la sediile județene ale gărzilor forestiere pentru a depune avizele de transport în format tipărit. Prin SUMAL 2.0 acest proces se va realiza automat fără să fie necesară deplasarea.
Au fost eliminate registrele la depozite. Prin noul SUMAL, se realizează transferul automat al cantităților de la transportator.
Toate aceste beneficii, precum și toate noile funcționalități ale sistemului, vor fi disponibile începând cu 31 ianuarie, data la care noul SUMAL va intra în vigoare. În prezent, majoritatea modulelor aplicației informatice au fost testate și funcționează în parametri optimi. În următoarele săptămâni, echipa de dezvoltare continuă testările împreună cu reprezentanții sectorului și finalizează interfața aplicațiilor destinate publicului larg. (Ministerul Mediului)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu