sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateFCSB. Octavian Popescu, tânăra speranță a fotbalului românesc

FCSB. Octavian Popescu, tânăra speranță a fotbalului românesc

Are numai 18 ani, dar a reușit deja să ajungă unul dintre favoriții din Liga 1. Octavian Popescu este numele aflat pe buzele tuturor după prestația avută pe terenul de fotbal, în tricoul FCSB, în prima parte a sezonului.

  • Pe urmele lui Gică Hagi

Tânărul mijlocaș de la FCSB i-a încântat pe suporterii roș-albaștrilor și a primit laude din partea unor specialiști din fotbalul românesc. Mai mult, patronul clubului, Gigi Becali, e de părere că jucătorul va călca pe urmele marelui fotbalist Gică Hagi. “Cel mai mare jucător din toate timpurile a fost Hagi. Iar jucători precum Hagi, Messi, Ronaldo sunt fenomene. Eu zic că al doilea geniu care va fi în România, după Gică Hagi, va fi Octavian Popescu ăsta”, a declarat Gigi Becali, într-o intervenție telefonică, în direct, găzduită de emisiunea Digi Sport Special.

  • FCSB, lider în Liga 1 după 15 etape

Echipa la care joacă Octavian Popescu începe anul 2021 pe primul loc în clasament, cu 34 de puncte strânse în primele 15 jocuri. FCSB are două puncte avans față de Universitatea Craiova și trei față de CFR Cluj, principalele contracandidate în lupta pentru titlu. În aceste condiții, FCSB are toate șansele să devină favorită la pariuri fotbal. În plus, Gigi Becali caută în continuare să își întărească echipa. Două transferuri s-au realizat în această iarnă. Patronul FCSB a plătit 400.000 de euro pentru transferul lui Risto Radunovic, de la Astra și 700.000 de euro plus 20% dintr-un viitor transfer pentru Denis Haruț, de la FC Botoșani.

Potrivit Digi Sport, Becali a negociat în ultimele săptămâni pentru transferul lui Dumitru Cardoso, atacantul de la Gaz Metan, dar s-a lovit de pretențiile financiare ale agenților jucătorilor. Pe lângă Cardoso, Becali s-a interesat și de situația lui Constantin Budescu, mijlocașul Astrei, pe care vrea să-l folosească număr 9 la FCSB.

  • Octavian Popescu, noua senzație de la FCSB

Unul dintre cele mai promițătoare transferuri făcute de FCSB, în ultima perioada, este Octavian Popescu. Mijlocașul a fost adus la FCSB în iulie 2020, de la Universitatea Craiova. După numai trei luni, a făcut pasul către prima echipă a roș-albaștrilor, unde a evoluat în 10 partide. S-a făcut imediat observat prin talentul și tactica lui de joc. “FCSB are unul dintre cele mai mari talente din Europa. Puștiul ăla, Popescu, încă e junior, dar va ajunge mare fotbalist. Mare de tot. Mai mare decât toate talentele lui Gigi Becali”, a spus Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, conform GSP. “Se vede, e jucător cu inteligență, are o tehnică formidabilă pentru vârsta lui, are o capacitate de efort ieșită din comun. Astea îl caracterizează”, a adăugat Dumitru Dragomir.

Cuvinte de laudă la adresa lui Octavian Popescu, noua vedetă de la FCSB, nu se mai opresc. Florin Bratu, fost atacant la Rapid, Dinamo și echipa națională, a transmis că Popescu are toate calitățile pentru a ajunge în scurt timp cel mai bun fotbalist român. “În doi ani va fi cel mai bun fotbalist român. Mă raportez la vârsta pe care o are. Am văzut ce face când are mingea la picior, dar și cum joacă fără minge. Reușește mereu să facă diferența cu mingea la picior”, a transmis Florin Bratu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.

Impresionat de jocul lui Octavian Popescu a fost şi Adrian Mutu, selecţionerul naţionalei de tineret. “Îmi place foarte mult de el, are un stil frumos, are un stil de fotbalist, joacă extremă stângă, postul pe care l-am jucat şi eu de multe ori în cariera mea”, a declarat Adrian Mutu, în cadrul unui interviu acordat Telekom Sport. “Are tupeul de fotbalist şi nu mă refer la faptul cum vorbeşte sau ce face, mă refer la faptul că atunci când are mingea se duce direct, fixează adversarii, intră în dribling fără niciun fel de emoţii”, a continuat selecţionerul. “Dacă de acum până în martie da 5-6 goluri la nivel de Liga 1 își depune candidatura la un post pentru Campionatul European singur”, a conchis Adrian Mutu.

  • Cota de piață a mijlocașului este de 350.000 de euro

Tânărul jucător nu doar că a început să fie tot mai apreciat, ci valorează mai mulți bani, decât în momentul în care a fost transferat. Datele publicate pe Transfermarkt, arată că Octavian Popescu a ajuns să valoreze de şapte ori mai mult decât în vara anului trecut, când a fost adus la echipa din capitală. Cota mijlocaşului care a împlinit recent 18 ani este acum de 350.000 de euro, arată datele publicate pe Transfermarkt.

  • Octavian Popescu revine pe teren în tricoul roș-albastru, în 15 ianuarie

Fotbalistul Octavian Popescu se întoarce cu forţe proaspete, pe terenul de fotbal, în această săptămână. Echipa antrenată de Toni Petrea, aflata în topul clasamentului, va debuta în 2021 pe 15 ianuarie, teren propriu, împotriva Astrei Giurgiu, de la ora 20:00.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu