vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneFiscalitate: stabilirea CASS pentru persoanele fizice care nu realizează venituri

Fiscalitate: stabilirea CASS pentru persoanele fizice care nu realizează venituri

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor interesaţi că în Monitorul Oficial nr. 845/25.10.2016 a fost publicat Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 2731/2016pentru aprobarea Procedurii de declarare şi stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, precum şi pentru aprobarea unor formulare.
Procedură se aplică persoanelor fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 155 din Codul fiscal (vezi anexa) sau care realizează venituri lunare exclusiv din investiţii şi/sau din alte surse ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe ţară şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, prevăzute la art. 180 alin. (1) din Codul fiscal, denumite, în sensul prezentei proceduri, persoane fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal.
Persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate astfel:
a) lunar, prin aplicarea cotei individuale de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea salariului de bază minim brut pe ţară, şi au obligaţia să plătească contribuţia de asigurări sociale de sănătate pe o perioadă de cel puţin 12 luni consecutive, începând cu luna în care se depune declaraţia;
b) la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii, prin depunerea declaraţiei, aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul reprezentând valoarea a de 7 ori salariul de bază minim brut pe ţară.
Persoana fizică care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal depun, la organul fiscal competent, formularul 604 „Declaraţie pentru stabilirea obligaţiilor de plată cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal”.
În declaraţie, persoana fizică care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal trebuie să opteze, în mod obligatoriu, pentru una din cele două modalităţi de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
Plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se face fie lunar, până la data de 25 inclusiv a fiecărei luni, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declaraţiei, în funcție de opțiunea exercitată de persoana fizică.
Încetarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate
Persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal, care au optat pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) şi care încep să realizeze venituri de natura celor prevăzute la art. 155 din Codul fiscal sau care se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate ori pentru care plata contribuţiei este suportată din alte surse, depun la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit evenimentul, formularul 605 „Cerere de stopare a obligaţiilor de plată reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care nu realizează venituri sau alte categorii de persoane prevăzute la art. 180 din Codul fiscal”.
Cererea se depune însoţită de documente care dovedesc încetarea obligaţiei de plată a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate potrivit art. 180 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal.
Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea
Biroul comunicare şi servicii interne


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu