La data de 21.01.2021, în jurul orelor 10, un cetățean din municipiul Focșani a găsit în zona Piața Moldovei o sumă de bani și un cupon eliberat de Agenția Județeană de Prestații Sociale, ulterior a procedat la predarea acestor bunuri către polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulația pe Drumurile Publice, aflați în patrulare pe strada Mare a Unirii. Polițistii locali au procedat la efectuarea de verificări pentru identificarea persoanei care a pierdut cuponul și suma de bani, iar în data de 22.01.2021, în jurul orei 11:20, acestea au fost predate cetățeanului în cauză.
Pe această cale, adresăm rugămintea cetățenilor să predea bunurile găsite la sediul Poliției Locale a Municipiului Focșani sau la patrulele aflate în trafic, în caz contrar, „fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”. (sursa: Poliția Locală Focșani)