luni, noiembrie 25, 2024
AcasăComuna meaMOVILITAFOTO Arhiepiscopul Ciprian a sfințit un complex parohial la Movilița

FOTO Arhiepiscopul Ciprian a sfințit un complex parohial la Movilița

Praznicul Întâmpinării Domnului a fost prilej de bucurie duhovnicească pentru credincioșii din Parohia vrânceană Movilița I. În această zi de mare sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, după care a binecuvântat noul complex parohial, care cuprinde o casă de prăznuire și o capelă mortuară. Corul Psaltic Misionar „Sfântul Roman Melodul” al Eparhiei a oferit răspunsurile la strană. Soborul slujitor a fost format din patru preoți și trei diaconi, printre care s-au numărat părintele Mihai Hau – consilier patriarhal coordonator al Editurilor Patriarhiei Române, și diaconul Andrei Hlandan – redactor în cadrul Editurilor Patriarhiei, fiul preotului paroh Mircea Hlandan.

În predica referitoare la sărbătoarea din 2 februarie, Ierarhul Buzăului și Vrancei a menționat că Dreptul Simeon concentra în sine toată așteptarea poporului ales privind venirea lui Mesia.«Simeon», în limba ebraică, înseamnă «ascultare», ceea ce bătrânul evlavios din Evanghelie a confirmat cu prisosință prin îndelunga sa răbdare și credința nestrămutată în adevărul cuvintelor profetice referitoare la taina întrupării lui Dumnezeu, care aveau să se împlinească la vremea lor. Și iată, clipa mult dorită de el a venit, iar Duhul Sfânt i-a purtat pașii, întărindu-i picioarele slăbănogite de trecerea timpului, ca să-L poată primi în brațe pe Pruncul Iisus și să rostească în fața Sfintei Fecioare Maria și a Dreptului Iosif cuvintele: «Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel» (Luca 2, 29-32). Ceea ce profeții Vechiului Testament văzuseră doar în chip duhovnicesc vedea, acum, cu ochii trupești, bătrânul Simeon, despre care Sfântul Atanasie cel Mare spune că atât de mult s-a bucurat văzându-L pe Mântuitorul, încât I-a cerut îndată lui Dumnezeu slobozirea, adică moartea sau eliberarea de legătura trupului, și îngăduința de a merge în iad, pentru a vesti protopărinților Adam și Eva și tuturor celor ce muriseră cu credința și speranța vederii lui Mesia că, în cele din urmă, făgăduința lui Dumnezeu-Tatăl se împlinise și că așteptarea poporului evreu luase sfârșit. Din această perspectivă, putem spune că Dreptul Simeon, ca persoană, concentra în sine toată așteptarea poporului ales privind venirea lui Mesia Cel prezis de profeții Vechiului Testament”, a subliniat Înaltpreasfinția Sa.

Arhipăstorul locului a mai explicat de ce un om sfânt și drept precum bătrânul Simeon s-a dus în iad. „Raiul încă nu fusese deschis. Până la Hristos, sufletele tuturor oamenilor, inclusiv cele ale drepților din Vechiul Testament, ajungeau în iad, însă nu pentru a fi chinuite, ci pentru a aștepta acolo venirea lui Hristos. Eliberarea lor din legăturile morții și ale vrăjmașului diavol avea să fie oferită de Mântuitorul Iisus Hristos, când a coborât în iad cu sufletul Său omenesc unit cu dumnezeirea, propovăduindu-le și lor Evanghelia Împărăției cerurilor și, mai ales, împărtășindu-le lumina dumnezeiască a Sfintei Sale Învieri”, a spus Chiriarhul. Cu această ocazie, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ciprian i-a felicitat pe părintele Mircea Hlandan și pe credincioși pentru eforturile depuse la construirea așezământului social-filantropic din Parohia Movilița I. (sursa: Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu