Problema birourilor repartizate viceprimarilor a ajuns și în plenul Consiliului Local Focșani. În ședința extraordinară de astăzi, consilierii locali din coaliția majoritară PNL-USR au depus un proiect de hotărâre privind utilizarea de către viceprimari a unor birouri situate la etajul I al sediului Primăriei Focșani. Este vorba de birourile folosite de viceprimarii Focșaniului și până la alegerile locale din 27 septembrie 2020. Însă, după cum se știe, primarul Cristi Misăilă a hotărât să mute niște funcționari ai Primăriei în aceste birouri destinate viceprimarilor și să aloce alte spații celor două doamne viceprimari, spații neamenajate, într-un colț de la parterul clădirii. Prin urmare, cei 12 consilieri PNL-USR au inițiat un proiect de hotărâre pentru ca viceprimarii actuali să folosească aceleași birouri ocupate și de foștii viceprimari, spații organizate în acest scop în urmă cu aproape 20 de ani.
”Art.1 Stabilirea destinației birourilor situate în clădirea Primăriei Municipiului Focșani din Strada Dimitrie Cantemir nr.1bis, etaj I, camerele nr.107, nr.108, nr.109 și nr.110 pentru organizarea cabinetelor viceprimarilor Municipiului Focșani în mandatul 2020-2024.
Art.2 Birourile situate în clădirea Primăriei Municipiului Focșani din Strada Dimitrie Cantemir nr.1bis, etaj I, camerele nr.107, nr.108 vor fi repartizate pentru organizarea cabinetului viceprimarului Tătaru Alexandra, iar birourile situate în clădirea Primăriei Municipiului Focșani din Strada Dimitrie Cantemir nr.1bis, etaj I, camerele nr.109, nr.110 vor fi repartizate pentru organizarea cabinetului viceprimarului Dimitriu Ana-Maria.
Art.3 Repartizarea birourilor menționate la articolul 1 are drept scop asigurarea funcționării în condiții optime a cabinetelor viceprimarilor Municipiului Focșani în scopul exercitării prerogativelor și atribuțiilor stabilite prin lege.”, se menționează în proiectul de hotărâre.
Proiectul a fost contestat de primarul Cristi Misăilă și de consilierii PSD, care s-au opus introducerii acestuia pe ordinea de zi a ședinței. Proiectul a fost, totuși, discutat într-o atmosferă tensionată la finalul ședinței. Primarul Misăilă și consilierii PSD s-au opus alocării birourilor obișnuite de viceprimari către cele două doamne alese pe 28 ianuarie în funcțiile respective. Până la urmă, proiectul nu a mai fost supus la vot pentru că nu exista un raport al aparatului de specialitate. Este posibil ca acest proiect să fie discutat și votat într-o altă ședință.