În ultima ședință de consiliu local, Primăria Focșani a aprobat înființarea societății Parching Focșani, societate cu răspundere limitată, care va avea ca obiect gestionarea locurilor de parcare din Focșani cu plată, rezidențiale și mixte. Înființarea acestei societăți a plecat de la un calcul făcut de municipalitate, care arată că în anul 2015, prin serviciul de parcări al Direcției de Dezvoltare, s-a încasat din taxe plătite de persoanele fizice și juridice pentru locurile de parcare suma de 140.000 de lei/an.
„În Focșani avem 8.200 de locuri de parcare în acest moment, din care se încasează bani doar pentru 1.200 de locuri. Am făcut un calcul care arată că la un grad de ocupare de 80%, timp de 20 de zile/lună, putem obține 350.000 de lei/lună din taxa de parcare. Sunt bani pe care îi putem folosi pentru modernizare și extinderea locurilor de parcare”, spune primarul Cristi Misăilă.
Acesta a precizat că noului administrator numit de consiliul local, în persoana fostului ales PSD Dorian Alexandrescu, i se va stabili indicatori de performanță prin contractul de management. Noul administrator va trebui să facă și angajări la direcția nou creată, pentru că în prezent sunt doar opt persoane care fac această muncă.
În Focșani sunt peste 30.000 de autoturisme.