În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vrânceni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai I.S.U. Vrancea, A.N.P.C., D.S.V.S.A şi I.T.M. Vrancea, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunilor, echipele mixte au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate aproximativ 130 de societăți comerciale, 150 locaţii de interes, peste 100 de mijloace de transport, fiind legitimate totodata aproximativ 1450 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 226 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 27.250 lei, din care 184 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție. Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. (IPJ Vrancea)