sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietate11 ani de SMURD în Vrancea

11 ani de SMURD în Vrancea

Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) Vrancea aniversează astăzi. 05 februarie, 11 ani de la operaţionalizarea primelor echipaje de intervenţie din județ. La începutul lunii februarie 2010, în cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani şi Secţiei de Pompieri Adjud au fost operaţionalizate primele echipaje de paramedici vrânceni. Doi ani mai târziu, în aprilie 2012, S.M.U.R.D. a devenit funcţional şi în cadrul subunităţilor de pompieri din Vidra şi Panciu.  Cel de-al unsprezecelea an de existență a fost marcat de o activitate intensă cauzată de o situație nemaiîntâlnită, cu impact profund în viaţa comunităţii, apariția pandemiei cu virusul SARS-CoV 2, care a poziționat atât instituția, cât și echipajele de paramedici în prima linie de luptă cu dușmanul nevăzut. În scopul protejării populației, echipajele SMURD au fost nevoite să se adapteze cadrului normativ și să execute misiuni în premieră, care au presupus eforturi considerabile din partea personalului. Experiența și profesionalismul paramedicilor au fost dovedite în 2.441 misiuni associate COVID-19.  Eforturile echipajelor S.M.U.R.D. în anul 2020, au fost concretizate în  soluţionarea a 5.849 cazuri pentru acordarea primului ajutor calificat, precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate COVID-19. Salvatorii profesioniști au reprezentat, de multe ori, unica speranță la viață pentru cele 6.070 persoane asistate pe parcursul anului trecut. După cum arată statisticile, numărul și complexitatea intervențiilor au crescut de la an la an, dar cu toate acestea, echipajele S.M.U.R.D. au răspuns prompt și adecvat oricărei situații de urgență. La ceas aniversar, cu speranța că totul va fi bine, ne exprimăm întreaga considerație pentru modul în care și-au făcut datoria și aducem  mulțumiri tuturor paramedicilor vrânceni, care au dus la bun sfârșit toate misiunile încredințate în anul 2020. De asemenea, mulțumim tuturor partenerilor instituționali pentru sprijinul acordat permanent. (Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice)

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu