sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneRacordurile la rețelele de gaze naturale și energie electrică, gratuite până la...

Racordurile la rețelele de gaze naturale și energie electrică, gratuite până la limita de proprietate

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că populaţia nu va fi obligată să suporte costurile pentru racordurile la reţelele de gaze naturale şi energie electrică, de la reţea și până la limita de proprietate. Cetățenii trebuie să achite costurile de racordare de la limita de proprietate și până la imobilul propriu. Măsurile sunt prevăzute într-o lege aprobată şi promulgată la finalul anului trecut. „Legea a fost modificată la finalul anului trecut, în aşa fel încât racordurile la energie electrică şi la gaze naturale devin gratuite, în sensul în care acest racord nu mai este plătit de la conductă până la poartă. (…) Am dreptul să mă racordez de la conducta din stradă până la limita de proprietate, este gratuit, nu mai există tarif reglementat pentru această racordare”, a explicat ministrul Energiei, Virgil Popescu, marţi seară, într-o emisiune la Digi 24. 

Ministrul a menţionat că furnizorii sunt obligaţi să facă racordul în 90 de zile de la primirea autorizaţiei de construcţie. În plus, distribuitorii au obligaţia să extindă reţeaua de distribuţie tot în termen de 90 de zile, acolo unde se fac noi construcţii, acest lucru făcând ca accesul populaţiei la gaze naturale să fie mai rapid. „Racordul e gratuit pentru om, dar se recuperează, se socializează în tariful de distribuţie pentru că toate investiţiile care se fac în reţea se regăsesc în acel tarif de distribuţie”, a precizat ministrul. Pe de altă parte, ANRE poate aplica amenzi raportate la cifra de afaceri acelor distribuitori care nu realizează racordurile şi extinderile de reţea în termenul de 90 de zile prevăzut de lege.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu