vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăFocsaniFOTO Încă două sensuri unice în municipiul Focșani

FOTO Încă două sensuri unice în municipiul Focșani

Principala solicitare a cetățenilor care locuiesc pe străzile Gloriei și Căpitan Traian Ionescu, pe care aceștia au avut-o față de primarul Misăilă la întâlnirile organizate cu focșănenii din zonă, a fost reglementarea circulației foarte aglomerate de pe arterele menționate. În urma discuțiilor și a analizelor făcute atât la fața locului, cât și în cadrul comisiei pentru siguranţa circulaţiei, s-a stabilit ca, începând cu data de 10.02.2021, să fie instituite două noi sensuri unice, după cum urmează:

–  sens unic pe Str. Căpitan Traian Ionescu cu intrare din Str. Bârsei şi oprirea interzisă, cu excepţia riveranilor;

– sens unic pe Str. Gloriei dinspre Str. Căpitan Traian Ionescu până în Str. Bârsei şi oprirea interzisă, cu excepţia riveranilor.

Indicatoarele rutiere care reglementează noile dispoziții au fost montate de către municipalitate, prin Direcţia de Dezvoltare Servicii Publice. Primăria Municipiului Focşani roagă participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră şi să nu afecteze fluenţa şi siguranţa traficului. Totodată, Poliția Locală Focșani a anunțat că agenda activităților zilnice din perioada imediat următoare cuprinde și o serie de acțiuni de conștientizare a șoferilor privind noile reglementări rutiere din zonele amintite. (Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu