sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneCum se pot vinde terenurile agricole

Cum se pot vinde terenurile agricole

În Monitorul Oficial al României nr. 127/08.02.2021 a fost publicat ORDINUL nr. 311/2020/94/2021/M.12/2021/3525/2020 pentru modificarea Ordinului viceprim – ministrului, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, al viceprim – ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului apărării naţionale şi al viceprim – ministrului, ministrul culturii, nr. 719/740/M.57/2.333/2014 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea titlului I din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, ce a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 08.02.2021.

Normele metodologice se aplică transferului dreptului de proprietate realizat în baza unui contract de vânzare autentificat de notarul public, precum şi în baza unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, dacă promisiunea bilaterală de vânzare este încheiată potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie. Persoanele interesate depun dosarul ce cuprinde documentele privind oferta de vânzare sau comunicarea de acceptare a ofertei, după caz, prevăzute în normele metodologice, la primăria din localitatea în extravilanul căreia este situat terenul agricol. (Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu