De astăzi, 15.02.2021, centrul de vaccinare anti-COVID amenajat la fosta Secție Cronici (fostul sediu al Primăriei) a devenit funcțional. Centrul a fost amenajat de Primăria Orașului Panciu, în grija căreia va intra și asigurarea resursei umane necesare, dar și gestionarea logistică pentru funcționarea fluidă a procesului de vaccinare.
Fiecare persoană va fi vaccinată în două etape, la interval de 8 săptămâni. Imunizarea se va face cu vaccinul AstraZeneca, conform deciziei Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19, recomandat pentru grupa de vârstă 18-55 de ani.
Centrul va funcționa 7 zile din 7, între orele 08:00-20:00. Precizăm că, momentan, nu am reușit să găsim pentru fiecare zi medici în intervalul 08:00-12:00, dar facem eforturi pentru soluționarea problemei. (Primăria Panciu)