Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în unitățile de învățământ din județ s-au înregistrat 8 cazuri confirmate de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (un elev și șapte cadre didactice). De asemenea, o clasă cuprinzând 30 de elevi are suspendate cursurile în sistem „față în față” pentru o perioadă de 14 zile, până în data de 25 februarie 2021, elevii respectivi desfășurându-și activitatea în sistem online.
La nivelul județului sunt înregistrați 49.288 de elevi în învățământul preuniversitar de stat și particular. Dintre aceștia, la acest moment, 469 de elevi din 5 unități de învățământ cu personalitate juridică și 23 de structuri arondate își desfășoară activitatea în sistem online, conform prevederilor Scenariului 2, din cauza coeficientului de infectare cu SARS-CoV-2 din unitățile administrativ-teritoriale în care se află unitățile de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. De asemenea, activitatea conform Scenariului 2 presupune, concomitent, participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. În cele 5 unități de învățământ cu personalitate juridică și 23 de structuri arondate își desfășoară activitatea în sistem „față în față” 1224 de elevi. Un număr de 76 de elevi din județul Vrancea își desfășoară activitatea în sistem exclusiv online, precum și 25 de cadre didactice, din motive medicale, aflându-se în diferite grupe de risc medical. În județul Vrancea își desfășoară activitatea, în acest moment, 3.504 cadre didactice. (sursa: ISJ Vrancea)