Joi a avut loc o nouă rundă de discuții între administrația locală și cei care desfășoară activități comerciale în Piața Moldovei din Focșani. De această dată, au fost chemați la Sala Balada comercianții de produse agricole. Deși se așteptau să se întâlnească și să stea de vorbă cu primarul Cristi Misăilă, ”piețarii” l-au avut în față doar pe directorul interimar al Administrației Piețelor Focșani, Vladimir Dușinschi, numit recent în funcție chiar de către primar. Dușinschi s-a arătat surprins de prezența în sală a viceprimarului Ana Maria Dimitriu (PNL) și a unor reprezentanți ai presei. Discuțiile au fost tensionate și s-au încheiat fără niciun rezultat. Potrivit unor surse, primarul vrea să facă mai multe schimbări în Piața Moldovei: de mese/ tarabe, de locuri, de categorii/ zone comerciale etc. Nimic nu este clar, până acum, lipsa de transparență fiind caracteristica de bază. Or fi la mijloc niște interese, ale cui … nu știm.
La rândul lor, ”piețarii” vor să fie consultați și ascultați de administrația locală. Deocamdată, a fost un dialog al surzilor, oamenii cerând transparență și dialog. Aceleași lucruri le cer și consilierii locali. Viceprimarul Ana Maria Dimitriu susține că aleșii locali nu au fost înștiințați despre această ședință cu ”piețarii” și nici nu li s-a transmis vreun plan de reorganizare a activităților comerciale din Piața Moldovei. ”Noi, consilierii, trebuie să fim informați și să votăm în cunoștință de cauză. Noi avem deschidere la dialog atât cu cei care desfășoară activități comerciale în Piața Moldovei cât și cu executivul Primăriei. Dacă primarul are un plan de reorganizare în Piața Moldovei, atunci să-l prezinte, să facem dezbatere publică și să luăm deciziile cele mai bune.”, a declarat viceprimarul Ana Maria Dimitriu.