vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăAdjudProtest al fermierilor pe E85 și la Ministerul Agriculturii

Protest al fermierilor pe E85 și la Ministerul Agriculturii

Asociația Forța Fermierilor organizează, astăzi, noi acțiuni de protest. Între orele 14:00 și 20:00, fermierii vor picheta sediul Ministerului Agriculturii din București, a doua acțiune de acest gen din luna februarie. Fermierii cer Ministerului Agriculturii și clasei politice în general susținerea agriculturii, prin alocarea de la bugetul de stat a despăgubirilor de secetă. Ei solicită amendarea proiectului bugetului de stat pe anul în curs cu suma de 1 miliard de lei, echivalentul a 200 de milioane de euro, pentru plata despăgubirilor de secetă la culturile afectate de acest fenomen anul trecut.
Și fermierii din Vrancea au anunțat că ies, astăzi, în stradă. Potrivit unor informații pe surse, mai mulți fermieri din jumătatea de nord a județului vor participa la o acțiune de protest pe E85. Fermierii vrânceni ar putea ieși în stradă și cu tractoare și utilaje, în zona Ruginești, pentru a da greutate mesajului lor de protest. Pe lângă solicitările privind despăgubirile pentru calamitățile de anul trecut, fermierii vrânceni (care se ocupă de cultura mare – grâu, porumb etc) sunt nemulțumiți și de utilizarea rachetelor antigrindină, o mai veche nemulțumire a celor care lucrează pământul arabil în jumătatea de nord a județului. Unii fermieri consideră că rachetele antigrindină ”alungă norii” și de aceea plouă tot mai rar în zonă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu