luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSportProsport Focșani a câștigat Memorialele "Gheorghe Ola" și "Gheorghe Ene"

Prosport Focșani a câștigat Memorialele „Gheorghe Ola” și „Gheorghe Ene”

Memorialele Gheorghe Ola și Gheorghe Ene la minifotbal au fost câștigate în acest an de Prosport Focșani. Lupta pentru primul loc a fost mult mai echilibrată la Memorialul “Ola”, acolo unde Prosport 2 a primit o replică foarte bună din partea celor de la CSM Focșani. CSM a condus cu 1-0 în startul partidei decisive, dar Prosport a întors rezultatul și s-a distanțat la 3-1. Echipă pregătită de Alin Samoilă a revenit însă și a egalat în repriza secundă la trei, ratând apoi câteva ocazii favorabile de a câștiga partida. În cele din urmă, Lambru a marcat golul victoriei pentru Prosport 2. Până la final. Prosport  nu a mai făcut pași greșiți, astfel încât a devenit campioana județului. La Memorialul Gheorghe Ene, învingătoarea a fost stabilită cu o etapă înainte de final. Prosport a câștigat partidele cu ACS Odobești, Galactic Focșani și LPS Focșani şi nu mai putea fi ajunsă în clasament de nicio formaţie indiferent de rezultatul partidei cu CSM Focşani. Având victorii  directe în faţa celor de la Galactic şi ACS Odobeşti, Prosport ar fi devenit campioana şi în cazul egalităţii de puncte. Câştigătoarele celor două categorii (2007 şi 2008) au fost desemnate campioanele judeţului Vrancea şi s-au calificat în faza zonală a Memorialelor “Gheorghe Ola” şi “Gheorghe Ene”. La Memorialul “Gheorghe Ola”, categoria 2007 au participat următoarele echipe: Prosport 1, Prosport 2, CSM Focşani, Galactic Focşani, CSM 2007 Focşani şi ACS Odobeşti. La Memorialul “Gheorghe Ene”, categoria 2008, au luat parte următoarele echipe: Prosport, CSM Focşani, CSM 2007 Focşani, LPS Focşani, Galactic Focşani şi ACS Odobeşti. La finalul întrecerii, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea a premiat echipele participante. Acestea au primit diplome pentru fiecare jucător şi diplomă în funcţie de locul ocupat. Primele trei clasate şi câştigătorii premiilor individuale au primit diplome, cupe, plachete şi câte o minge. Întrecerea s-a desfăşurat cu sprijinul autorităţilor locale din Odobeşti şi a clubului ACS Odobeşti care a pus sala la dispoziţie pentru un adevărat maraton fotbalistic juvenil. În cele două zile, copiii s-au întrecut în meciuri spectaculoase, arătând ca fotbalul din Vrancea are şi viitor.

Clasament Memorialul Gheorghe Ola

Prosport Focşani

CSM Focşani

Prosport 2 Focşani

Galactic Focşani

ACS Odobeşti

CSM Focşani 20007

Clasament Memorialul Gheorghe Ene

 Prosport

 ACS Odobeşti

 Galactic Focşani

 CSM Focşani

LPS Focşani

Premii individuale:                       

 2007:Memorialul Gheorghe Ola: Golgeter  – Vlad Lambru – Prosport  Focșani; Cel mai bun portar: Dragoș Enache – CSM Focșani.

2008:Memorialul Gheorghe Ene: Golgeter: Mirel Teodorescu – Prosport Focșani; Cel mai bun portar: Dragoș Andrei-Prosport Focșani.

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu