sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăActualitateVIDEO Se încearcă muşamalizarea ilegalităţilor de la groapa de gunoi de la...

VIDEO Se încearcă muşamalizarea ilegalităţilor de la groapa de gunoi de la Haret!

Autoritățile nu reușesc să ajungă la un numitor comun în privința gropii de gunoi de la Haret. Situația este neclară, dar confuzia pornește chiar de la autorități. De ani buni președintele Consiliului Județean Vrancea promite amenajarea unei rampe ecologice de gunoi, conform normelor europene de mediu. Dar, sub diferite pretexte politicianiste și copilărești, proiectul promis întârzie să fie finalizat și dat spre folosință. În același timp, s-au pus boii înaintea carului și s-au închis, de circa 2-3 ani, toate cele peste 200 de gropi și depozite de gunoi existente pe raza județului. Astfel că au rămas doar cea de la Haret și 3 spații de transfer ce urmează a se moderniza la Focșani, Adjud și Vidra. Dar, conform prevederilor contractuale, vechea rampă de gunoi de la Haret a fost închisă și acoperită cu pământ. Inventive (dar fără autorizație de mediu), autoritățile județene au amenajat un fel de rampă de gunoi provizorie, neconformă, chiar în vecinătatea perimetrului unde se realizează investiția cu fonduri europene. S-a mers pe burtă, cum se spune.
Nimeni dintre cei care cunosc aceste probleme nu a luat atitudine,
nu a spus adevărul, nu le-a făcut publice. Se știa de interesul personal al lui Oprișan pentru investiția de la Haret și de alte interese ale apropiaților PSD. Așa că nu trebuia deranjat în niciun fel, sub nicio formă. De-aia l-a și impus Oprișan pe un tânăr fidel – Dragoș Matișan – la șefia Gărzii de Mediu Vrancea, anul trecut. Numai că fostul șef, Aurel Cristian, și-a recâștigat postul în instanță, a revenit de curând în fruntea instituției iar junele Matișan s-a întors la Consiliul Județean cu coada între picioare.
Iată că, la un control tematic, comisarii Gărzii de Mediu nu au mai putut închide ochii. Au întocmit un raport conform realităților din teren și documentelor existente și au decis să închidă rampa de gunoi neautorizată și improvizată. Ceea ce a stârnit reacții puternice din partea administrației județene și a administratorului rampei de la Haret care trebuie să se dea peste cap și să rezolve urgent problema. Situația este delicată pentru că în joc sunt multe interese și fonduri (publice și private). Deocamdată, Oprișan&Raluca l-au băgat la înaintare pe prefectul județului, Nicușor Halici. SC ILGO Mărășești – administratorul rampei de la Haret, societate a Primăriei și Consiliului Local Mărășești – nu se subordonează vreunei instituții administrative de la nivel județean, așa că nu vedem legătura prefectului cu firma respectivă (ca să citez din Oprișan – nu înțeleg ce are sula cu Prefectura – cunoscătorii știu de unde!). Mai mult, directorul SC ILGO Mărășești, unul Plohod (nu prohod, să nu faceți confuzie!), se ferește ca dracul de tămâie de ziariști și nu vrea să-și apere instituția și punctul de vedere. Dar l-a găsit disponibil pe Halici iar prefectul județului a devenit un fel de purtător de cuvânt al lui Plohod&ILGO Mărășești!
Iar Halici s-a învârtit în jurul cozii și, până la urmă, a recunoscut că rampa de la Haret funcționează ilegal. Dar, viteaz, a spus că se vor căuta și sancționa ”vinovații”. După mușamalizarea situației, pardon, ”clarificarea legală” a problemei, cel mai probabil vor fi sancționați comisarii care au fost în control și au întocmit raportul negativ precum și comisarul șef Aurel Cristian, care nu se află în aceeași barcă politică roșie. Că doar nu ne gândim că vor fi sancționați în vreun fel membrii și simpatizanții PSD din Primăria&ILGO Mărășești!

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu