sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăStiri InterneElena Udrea, 8 ani de închisoare, Ioana Băsescu, 5 ani de închisoare...

Elena Udrea, 8 ani de închisoare, Ioana Băsescu, 5 ani de închisoare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009. Decizia instanței nu este definitivă

Curtea de Apel București s-a pronunțat, astăzi, în dosarul ce vizează finanțarea campaniei electorale de la alegerile prezidențiale din 2009. Principalii inculpați au primit pedepse cu închisoarea. Fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, a primit mai multe pedepse cu închisoarea între 3 şi 6 ani pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor. Instanţa le-a contopit, iar la condamnarea cea mai grea, de 6 ani de închisoare, a fost adăugat un spor. Astfel, în final, a rezultat o pedeapsă de 8 ani de închisoare cu executare pentru Elena Udrea. Fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, a fost condamnată la 5 ani închisoare cu executare pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. Ea a primit 3 ani pentru instigare la delapidare şi două pedepse pentru instigare la spălarea banilor, de 3 şi 5 ani. Pedepsele au fost contopite, rezultând o condamnare finală de 5 ani de închisoare cu executare. La rândul său, fostul jurnalist Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, Victor Tarho,n a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Gheorghe Nastasia, a primit 6 ani de închisoare, iar Ioan Silviu Wagner, director general al Oil Terminal, acuzat de delapidare, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Decizia instanței nu este definitivă.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu