O lună de Covid, încurcături și descoperirea tulpinii sud-africane
Această istorisire este o reverență făcută voluntarilor DSP care au ajutat statul să facă față unei crize sanitare fără precedent. Am început prin a fi unul dintre voluntari și am încheiat experiența având nevoie de ajutorul lor. Mi-am dorit mai mult decât orice să mă vaccinez. Aș fi fost și printre categoriile prioritare dacă statul și-ar fi updatat sistemul cu datele pacienților investigați la privat. Aș fi reușit chiar și cu o adeverință de la medicul de familie, dacă programările nu ar fi fost o vreme suspendate. Și, în fine, poate aș fi reușit să mă înscriu pe o listă de așteptare ca să fac o doză rămasă dintr-un pachet deja desfăcut, dacă asta ar fi fost o procedură prevăzută de legislație. Dar, în loc să mă fi imunizat, m-am infectat. Și, la un an de la debutul pandemiei, am intrat pe lista pacienților bolnavi de Covid 19. (…) Eram în a 13-a zi de carantină când am făcut febră. Având un sindrom genetic descoperit în pandemie, am stat toată perioada cu sabia lui Damocles deasupra capului și mă bucuram că voi ieși teafără din încercarea asta. În primele zile de carantină, eu și copilul avusesem un pic roșu-n gât, eu, un ușor disconfort digestiv, iar copilul, niște dureri musculare. Atât. Fără vreo nevoie de tratament. Bănuiam că am făcut amândouă o formă aproape asimptomatică și aveam de gând să ne testăm mai târziu anticorpii. Dar, în a 13-a zi, m-a cuprins încă de dimineață o stare de oboseală care s-a transformat după-amiază în febră, mialgii și dureri în gât. Aveam în casă câteva teste rapide pentru astfel de suspiciuni, care ieșiseră mereu negative. De data asta, testul a ieșit pozitiv. (…)
Am primit un email de la o adresă medicală, am deschis și am citit mare în buletinul de analize: POZITIV. În stânga, erau un nume de bărbat și un cod numeric al unui cetățean născut în anii ‘50. Prenumele era SEAN, iar numele era cât se poate de românesc, o combinație stranie și neverosimilă. Nu aveam, deci, rezultatul meu ori al copilului. Primisem, în schimb, buletinul unui domn cu nume ciudat care nu știa că e infectat și care ar fi putut să fie, ca și mine, în posesia unor rezultate ce nu-i aparțineau. Toate verificările mă conduceau spre cetățeni americani, lucru puțin probabil având în vedere codul său numeric personal. Născut în București, testat cu Ambulanța de Covid tot în București. Mi-a dat prin cap că, la întocmirea de mână a documentației în condițiile de care pomeneam, cineva a scris în grabă o literă și poate că pe om nu-l cheamă Sean, ci Jean, așa că am reluat cercetările sub acest prenume. Am fost sunată de la laboratorul privat de o terță persoană, am expus iarăși încurcătura și am insistat să facă o cercetare cu bănuiala că s-au sucit adresele între ele, la laborator ori la Ambulanță. I-am exprimat persoanei probabilitatea de a se fi făcut o eroare și în redactarea prenumelui acelui pacient. Îi greșiseră omului nu doar numărul de telefon, nu doar adresa de email la care continuam să primesc datele lui medicale. Îi greșiseră și numele. După cum am bănuit, îl chema Jean. (…) Astăzi, când public această poveste, e ultima zi de izolare. Am stat în total o lună pe calendar închisă-n casă. Copilul a fost bine. Dar eu am avut febră, frisoane, dureri în gât, dureri de stomac, de organe interne, de oase, de dinți, de ochi, mi-am pierdut mirosul și am trăit stări de epuizare pe care nu le pot compara cu nimic. Zile întregi nu m-am dat jos din pat, scufundată în agonie și gândindu-mă că, dacă acesta e finalul, atunci nu i te poți opune. În dimineața asta, un angajat DSP mi-a telefonat iar să facă o altă anchetă epidemiologică, pentru că, în cazul meu, a fost depistată tulpina B1351. Tulpina sud-africană. Am fost contact direct al soțului meu care a făcut o formă cu spitalizare de o săptămână. Nu știe de unde a luat virusul. Toți suntem acum bine. Eu n-am avut, dar dacă aveți posibilitatea, vaccinați-vă. Măcar aici, statul acesta împiedicat nu a dat greș. (Liana Alexandru) Întreaga poveste o găsiți pe pagina de Facebook a Lianei Alexandru.
