duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAlegeriAu plecat buletinele pentru votul prin corespondență

Au plecat buletinele pentru votul prin corespondență

Compania Națională Poșta Română a început să trimită buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie către românii din străinătate. În total, Poșta Română va expedia aproape 9.000 de buletine de vot pentru românii din 55 de țări care și-au exprimat intenția de a vota prin corespondență. Cele mai numeroase buletine de vot vor fi trimise către Spania 2.794, urmată de Italia, unde vor ajunge 1.228 de plicuri, locul al treilea este ocupat de Republica Moldova cu 880 de buletine. Clasamentul continuă cu Germania (618), Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord (594), Franţa (561), Elveţia (237), Austria (250), SUA (226), Danemarca (169), Canada (162) şi Australia (115). În procesul de distribuire externă al tuturor buletinelor de vot sunt implicaţi 56 de operatori poştali şi nouă companii aeriene. La extreme, cel mai scurt tur extern al unui buletin de vot va fi de aproximativ 300 de kilometri, către Bulgaria. Drumul va fi parcurs într-o singură zi. Pe de altă parte drumul cel mai lung al unui plic electoral va ajunge până în Vanuatu. Până la alegătorul de acolo plicul va parcurge un drum de 21.400 de kilometri.
”Alegătorilor care au optat să voteze prin corespondenţă şi s-au înscris în Registrul Electoral le vor fi expediate, prin Poştă (cu confirmare de primire), următoarele documente necesare votării: un plic exterior autoadresat, un plic interior, un autocolant cu menţiunea „votat”, certificatul de alegător, buletinul de vot prin corespondenţă şi instrucţiuni privind exercitarea dreptului de vot”, precizează oficialii Companiei Poșta Română. Conform legii, Poşta trebuie să asigure trimiterea documentelor către alegători până cel târziu cu 30 de zile înaintea datei alegerilor. Pentru a elimina orice suspiciuni legate de aceste plicuri, compania a luat măsuri speciale. Astfel spațiile amenajate pentru expedierile privind votul prin corespondență sunt monitorizate video și păzite de jandarmi.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu