vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneVrâncean arestat preventiv după ce a fost prins de două ori băut...

Vrâncean arestat preventiv după ce a fost prins de două ori băut la volan, în decurs de câteva ore

În dimineaţa zilei de 08 martie a.c., polițiști rutieri din cadrul Biroului Rutier Buzău, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat un șofer în vârstă de 40 de ani, din Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Buzău. Şoferul emana halenă alcoolică, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a reieşit o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

Câteva ore mai târziu, acelaşi şofer a fost depistat de poliţiştii Serviciului Rutier Buzău, pe DN2-E85, în localitatea Poşta Câlnău, conducând autoturismul şi având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. De această dată, pe numele conducătorului auto s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui vehicul având dreptul de conduce suspendat”, în urma săvârşirii primei infracţiuni.

Polițiștii au dispus măsura reținerii acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, iar în cursul acestei zile a fost prezentat magistraţilor, care au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile. (IPJ Buzău)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu