vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneVrancea, în topul vaccinărilor ”peste rând”, conform unei investigații Recorder

Vrancea, în topul vaccinărilor ”peste rând”, conform unei investigații Recorder

Publicația Recorder a realizat o investigație care dezvăluie modul în care s-au făcut vaccinările anti-COVID ”peste rând” în multe centre din țară. Într-un top nedorit, Centrul de vaccinare de la Cercul Militar (Casa Armatei) din Focșani se află pe locul al doilea în privința numărului de persoane vaccinate peste rând (în general rude ale cadrelor medicale/ militare): 514 vaccinuri făcute persoanelor care nu se încadrau în categoriile respective. Spitalul Municipal Rădăuți are 515 astfel de vaccinări în plus. ”Până pe 15 ianuarie, aici ar fi trebuit să se vaccineze doar personalul medical de la Spitalul Militar din Focșani, însă pe 10 și 11 ianuarie s-au vaccinat 334 de persoane care se încadrau în categoria a II-a și a III-a, deci încălcau regulile campaniei. Practica a continuat și după 15 ianuarie când, deși s-a intrat în etapa a II-a, au continuat să se vaccineze persoane încadrate la „populație generală”, deci etapa a III-a. Un exemplu e ziua de 23 ianuarie, când s-au vaccinat 34 de persoane din această categorie. Colonelul Vasile Roman, comandant director general al Spitalului Militar din Focșani, a admis că cei vaccinați peste rând sunt rudele personalului medical militar: „A fost o circulară prin care și rudele de gradul I ale personalului medical, în speță ale cadrelor medicale de la Spitalul Militar, au putut fi vaccinate. Rudele de gradul I – soții, frate, acolo unde locuiesc împreună. E o completare care a venit prin Ministerul Apărării și cei care au avut centre cum avem noi, destinate militarilor, au avut și această posibilitate: să își vaccineze soțiile, soții…”. Am încercat să clarificăm situația chiar la Ministerul Apărării. „Sunt surprins de ceea ce-mi spuneți. Nu a existat o circulară care să permită rudelor cadrelor militare să se vaccineze cu prioritate”, ne-a declarat Daniel Anghel, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale într-o scurtă discuție telefonică.”, scriu reporterii de la Recorder. Întregul material jurnalistic îl puteți citi pe recorder.ro.

 


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu