sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateCe trebuie să faci pentru a obține un bilet de tratament balnear

Ce trebuie să faci pentru a obține un bilet de tratament balnear

În baza ORDINULUI Nr. 141/16.03.2021 privind Criteriile de acordare a biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat si administrat de Casa Națională de Pensii Publice, vă informăm că institutia noastră a început valorificarea (vânzarea) biletelor de tratament balnear pentru pensionari si pentru asigurații sistemului public de pensii. În acest sens, aducem la cunoștința beneficiarilor de bilete de tratament balnear faptul că, pentru anul 2021, biletele sunt repartizate pe 17 Serii, subliniind că prima serie va avea ca dată de prezentare în stațiune data de 23.03.2021, iar ultima serie va avea data de 02.12.2021, durata sejurului fiind de 16 zile, din care 12 zile de tratament balnear.

Pe această cale, dorim să-i informăm pe cei interesați de faptul că, pentru luna martie 2021 (23.03.2021 – 08.04.2021), Casei Județene de Pensii Vrancea i-au fost repartizate un număr de 82 bilete de tratament, iar pentru luna aprilie 2021 (06.04.2021 – 22.04.2021), un număr de 88 bilete de tratament pentru stațiunile Amara, Covasna, Lacu Sărat, Nicolina, Pucioasa și Sărata Monteoru, urmând ca, pentru restul perioadelor, biletele să fie alocate în perioada următoare, menționând că cererile tip privind acordarea acestor bilete de tratament pot fi procúrate de la sediul CJP Vrancea sau de pe site-ul instituției noastre (www.cjpvn.ro – Transparenta decizionala – Sectiunea Formulare – Model de cerere pentru bilete de tratament).

Pentru a se putea înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potentialul beneficiar depune la sediul casei teritoriale de pensii cererea tip sau online pe adresa de e-mail cjpvn@cnpp.ro, urmând ca restul documentelor să fie atașate la momentul eliberării biletului. Totodată, subliniem că pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, asigurat al sistemului public de pensii și beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii și care dovedesc existenta unei afecțiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale.

Față de cele mai sus arătate, mai aducem la cunoștința celor interesați și faptul că,           după primirea de la Casa Națională de Pensii Publice București a repartiției locurilor, în vederea eliberării biletelor către beneficiari, acestea se pot ridica de la sediul instituției noastre, după legitimarea persoanelor care le ridică, fiind eliberate doar personal titularului sau unei alte persoane, desemnate de către titular prin procură autentificată, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear, cu mențiunea expresă a faptului că, la eliberarea biletelor de tratament:

  • pensionarii sistemului public de pensii vor prezenta, după caz, talonul privind drepturile de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, în original sau copie, declarație pe propria răspundere că nu realizează alte venituri din pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, cu excepția persoanei care depune talonul privind plata acestor drepturi, care se va prezenta la momentul eliberării biletului, precum și biletul de trimitere – formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau de specialitate (copie, cu prezentarea actului original la momentul eliberării biletului).
  • asigurații sistemului public de pensii vor prezenta adeverinţă eliberată de către angajator pentru luna în care a fost depusă ultima Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, dar nu mai mult de 60 zile anterioare datei în care se eliberează biletul, precum și biletul de trimitere – formular cu regim special, eliberat de medicul de familie sau de specialitate (copie, cu prezentarea actului original la momentul eliberării biletului). (sursa: Casa de Pensii Vrancea)

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu