Încă de la debutul Campaniei Naționale de Vaccinare împotriva COVID-19, Ministerul Apărării Naționale a pus la dispoziția populației generale resurse umane și materiale pentru derularea acestei acțiuni. La Centrul de Vaccinare organizat în incinta Cercului Militar și coordonat de Garnizoana Focșani, se pot imuniza atât cetățenii din municipiu, cât și cei din zonele limitrofe acestuia.
Astfel, în perioada 23 martie – 5 aprilie 2021, la Cercul Militar funcționează două fluxuri de vaccinare cu doze Pfizer pentru populația generală, putând fi imunizate până la 36 de persoane pe zi, în funcție de programările făcute pe platforma ROVACCINARE. De asemenea, începând cu data de 5 aprilie, va funcționa și un flux de vaccinare cu produsul AstraZeneca, în regim de 20 de persoane pe zi. Listele de așteptare pentru AstraZeneca vor fi deschise în prima zi a lunii aprilie.
Planificarea persoanelor care și-au exprimat acordul pentru vaccinare se va face în ordinea înscrierii acestora pe listele de așteptare. Ulterior, în urma notificării primite, populația generală poate să se programeze pentru vaccinare pe platformă. (Brigada 8 ROT ”Alexandru Ioan Cuza” Focșani)