În județul Vrancea, în data de 28 martie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 827 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 319 persoane în izolare la domiciliu. În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 102 de pacienți, dintre care 12 la ATI, 8 la Focșani și 4 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 8254, iar al persoanelor decedate la 370. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 50085 de teste, fiind depistate 9228 de persoane pozitiv. Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Defalcat pe instituții subordonate MAI, situația arată astfel:
ISU Vrancea a executat 23 misiuni cu 58 pompieri și 12 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 20 pompieri pentru asigurarea coordonării și conducerii tuturor acțiunilor specifice precum și suportului tehnic/operațional privind funcționarea echipamentelor si mijloacelor din cadrul CJCCI Vrancea;
– 1 misiune cu 4 pompieri pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional-decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 1 misiune cu 5 pompieri pentru asigurarea transmiterii situațiilor numerice și nominale cu persoanele izolate/carantinate către instituțiile cu atribuții la nivelul județului.
– 1 misiune cu 2 pompieri și 1 AMOP pentru asigurarea, verificarea și întreținerea echipamentelor și materialelor puse la dispoziția Spitalului Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani – Secția Boli Infecțioase, în vederea efectuării pre-triajului persoanelor;
– 2 misiuni cu 2cadre IP și 2 mijloace auto pentru verificarea a 14 operatori economici cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor pe timpul Stării de Alertă;
– 3 misiuni de difuzare a mesajului preînregistrat privind prevenirea și combaterea SaRS-CoV-2 și 4 misiuni de patrulare în zonele aglomerate cu 6 pompieri și 4 mijloace auto;
– 5 misiuni cu 5 pompieri pentru dezinfecția autospecialelor folosite pentru transportul persoanelor suspectate/confirmate de infectarea cu COVID – 19.
– 5 alte misiuni.
IJJ Vrancea a efectuat 39 misiuni cu 87 jandarmi și 16 mijloace auto, astfel:
– 6 acțiuni de control pentru verificarea respectării măsurilor stabilite în contextul infecției cu SARS-CoV-2;
– 16 misiuni mixte (pol. mun. Focșani, pol. mun. Adjud, pol. oraşului Panciu, pol. oraşului Mărăşeşti, pol. rurală Goleşti, pol. rurală Vidra, pol. rurală Năneşti);
– 1 misiune pentru centralizarea, corelarea și raportarea tuturor datelor specifice asigurării fluxului informațional – decizional la nivelul C.J.C.C.I. Vrancea;
– 4 misiuni de asigurare a intervenției în zona de responsabilitate;
– 3 misiuni de menținere a ordinii publice pe traseele montane şi stațiunile turistice;
– 2 misiuni de asigurare o.p. în zona Centrelor de vaccinare din mun. Adjud şi oraşul Panciu;
– 1 misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la Sala Polivalentă din municipiul Focşani, pe timpul desfăşurării partidelor de Handbal Juniori II;
– 1 misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la Sala Polivalentă din municipiul Focşani, pe timpul desfăşurării partidelor de baschet masculin, din cadrul Ligii Naţionale;
– 1 misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, pe Stadionul Milcovul din municipiul Focşani, pe timpul desfăşurării meciului de fotbal din cadrul Ligii a III-a, seria 2, etapa a XI-a, dintre echipele CSM FOCŞANI 2007 – ACS UMO SERV;
– 2 acţiuni în cooperare cu lucrători ai Poliţiei Municipiului Focşani şi cu lucrători ai I.P.J. Vrancea;
– 1 misiune de însoţire transport doze vaccin împotriva COVID-19;
– 1 altă misiune.
Alte structuri
DSP Vrancea a efectuat 30 de misiuni cu participarea unui numar de 37 cadre medicale, 1 mijloc auto, astfel:
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 2 misiuni cu 3 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 10 misiuni cu 8 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru introducere coduri noi in baza de date;
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pt. recoltarea de probe biologice;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale in vederea raportarii stocurilor de materiale;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru identificarea si raportarea focarelor;
– 1 misiuni cu 2 cadre medicale pentru introducerea anchetelor epidemiologice in Corona Forms;
– 1 misiune cu 9 cadre medicale in vederea efectuarii vaccinului anti-Covid 19 in centrele de vaccinare;
– 1 misiune cu 1 cadru care a efectuat decontaminare in sediul unitatii;
– 1 misiune cu 2 cadre și 1 mijloc auto, pentru transport vaccin anti-Covid 19 catre centrele de vaccinare.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală.
Rata de incidență zilnică cumulată pentru UAT – urile din județul Vrancea poate fi vazută accesând următorul link: https://vn.prefectura.mai.gov.ro/informatii-referitoare-la-coronavirus/ (sursa: Prefectura Vrancea)