Luni, 29 martie, în jurul orei 08:45, un apel la numărul unic de urgență 112, anunța izbucnirea unui incendiu la o anexă a Școlii Gimnaziale din satul Roșioara, comuna Mera. Spre locul indicat s-au deplasat, în cel mai scurt timp, 4 echipaje de la Detașamentul de Pompieri Focșani, cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și 1 ambulanță SMURD. În cooperare a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Odobești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul ardea mocnit în jurul coșului de evacuare a fumului. Echipajele de stingere au acționat cu profesionalism și au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, după aproximativ 15 minute.
În urma evenimentului au ars circa 3 mp din izolația exterioară a anexei unde funcționa centrala termică, alimentată cu lemne. Cauza probabilă a incendiului: coș de fum neizolat termic față de materialele combustibile. Până la sosirea forțelor de intervenție au fost evacuați 30 de copii, iar alte 16 persoane, reprezentând cadre didactice și personal auxiliar s-au autoevacuat. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. (ISU Vrancea)