vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateVerificări multiple și sancțiuni, duminică, privind respectarea măsurilor de protecție și prevenire...

Verificări multiple și sancțiuni, duminică, privind respectarea măsurilor de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19

La data de 28 martie a.c., poliţiştii vrânceni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vrancea, poliţişti locali, alături de celelalte instituții cu atribuții de control au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a prelungirii stării de alertă. Astfel, au fost desfăşurate 23 acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă. În intervalul orar 22:00 – 05:00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 224 de societăți comerciale, au legitimat peste 1500 de persoane și au controlat 104 vehicule, 63 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la şi de la locul de muncă. Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 272 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 36.500 de lei. Totodată, 67 de persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00 – 05:00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 16.500 de lei.

Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ. În contextul epidemiologic actual, recomandăm în continuare tuturor cetăţenilor să nu se expună la riscuri, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție în toate spațiile publice închise și deschise, precum și să respecte interdicțiile cu privire la evenimentele private și cu privire la deplasarea/libera circulație! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu