Tronsonul Ploiești – Buzău din Autostrada A7 ”Unirea Principatelor” a primit acordul de mediu. Întreaga autostradă A7 a fost inclusă în Planul Național de Redresare și Reziliență și trebuie terminată până în 2026. „Vestea dimineții: avem acord de mediu pentru autostrada A7 Ploiești – Buzău. Intrăm pe ultima 100 m pentru licitarea lucrărilor!”, a scris astăzi, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Tronsonul de autostradă Ploieşti-Buzău va avea aproximativ 63 de kilometri, va cuprinde 6 noduri rutiere, 42 de poduri și viaducte, 4 parcări securizate și 159 de hectare de perdele forestiere. ”Vă prezint, mai jos, termenele asumate de CNAIR pentru tronsoanele Buzău-Focșani și Focșani-Bacău:
Tronsonul de autostradă Ploiești-Buzău a primit acordul de mediu
Studiile de Fezabilitate trebuie predate în lunile aprilie-mai/ Studiile geo – aprilie/ Acordul de mediu – iunie-iulie/ Licitațiile de execuție a lucrărilor vor fi lansate începând cu vara acestui an. Acum, pe tronsonul Focșani-Bacău sunt instalații de forat care iau probe de sol.
Autostrada A7 este un obiectiv asumat de guvernarea Florin Cîțu pentru a primi finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Angajamentul nostru este să finalizăm acest drum până în 2026, pentru a beneficia de banii europeni. Potrivit proiectului, autostrada va avea un culoar de expropriere de 100 de metri lățime de la un standard de 70 metri astfel încât să permită ca infrastructura secundară să poată fi transformată în pistă de biciclete. De asemenea, A7 va fi o autostradă verde, cu perdea forestieră și stații de încărcare pentru mașini electrice.”, a transmis deputatul PNL Vrancea Ion Ștefan, după primirea acordului de mediu pentru primul tronson din Autostrada A7.
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -