În urma desfășurării protestului din municipiul Focşani, ieri, 29 martie a.c., pentru corecta informare a opiniei publice vă comunicăm următoarele:
Conform prevederilor legale, Jandarmeria are obligația de a asigura măsurile de ordine publică cu ocazia manifestărilor la care participă public numeros, indiferent de natura acestora, pentru a asigura protecția participanților și a celorlalți cetățeni și pentru a preveni și combate fapte antisociale de natură să tulbure ordinea și liniștea publică. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, alături de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au fost mobilizați în vederea asigurării condițiilor de siguranță pentru exercitarea dreptului constituțional la liberă exprimare și au monitorizat permanent respectarea de către participanți a prevederilor legale în vigoare cu privire la măsurile dispuse în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID 19. Permanent, pe timpul desfășurării acestei manifestații, echipele de dialog ale Jandarmeriei Vrancea le-au comunicat participanților prevederile legale în vigoare, precum și consecințele nerespectării acestora.
Protestul s-a încheiat în jurul orei 01.00, fără incidente. Au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase”, faptă prevăzută și sancționată de Codul Penal, pentru o persoana care a fost identificată pe timpul protestului având un obiect tăietor înțepător.
Până la această oră au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 și ale Legii 61/1991, în valoare totală de 24.500 lei. Totodată, în continuare sunt efectuate activități de identificare și sancționare a participanților care au încălcat normele legale în vigoare.
La nivelul poliției vrâncene au fost dispuse măsuri specifice pentru asigurarea și menținerea ordinii și liniștii publice și monitorizarea traficului rutier. Au fost suplimentate forțele care au acționat în teren în vederea prevenirii producerii unor incidente deosebite în planul ordinii și siguranței publice. De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice conform art. 339 alin. 3 CP.
Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19 și a celorlalte norme legale în domeniul ordinii și liniștii publice, asigurându-i totodată că vom manifesta echilibru, echidistanță și fermitate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. (comunicat IJJ Vrancea și IPJ Vrancea)