vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăEconomicS-a deschis primul outlet exclusiv pentru copii din Vrancea!

S-a deschis primul outlet exclusiv pentru copii din Vrancea!

O mamă a adus la Focșani un concept prin care haine noi, cu etichetă, de la branduri de top din străinătate, sunt vândute la prețuri foarte mici. Branduri internaționale precum Zara, Name It, Too be too, United Colors of Benetton și multe altele sunt disponibile de astăzi în KIDS OUTLET, în magazinul Milcov, la etajul 1. Hainele din colecția magazinului sunt alese cu grijă, căutând modele frumoase și moderne, dar și țesături de calitate și fine pe piele precum bumbac organic, lână moale, mătase și in. Mărimile disponibile în magazin sunt de la 0 ani la 14 ani, de la body-uri pentru nou-născuți la haine pe care le-ar purta și un adult, atât sunt de actuale și frumoase. Preturile din outlet sunt chiar și de 4 ori mai mici decât în magazinele de brand, astfel încât o pereche de blugi pentru copii poate costa 19 lei, redusă de la 79 de lei în timp ce o rochiță poate costa 35 de lei de la 99 de lei. „Mi-am dorit un magazin unde mame ca mine să găsească haine si accesorii de calitate pentru copii la prețuri bune. Astăzi, mai mult ca oricând, cei mici își doresc de la vârste fragede să aibă un stil propriu, dar asta nu trebuie să ne îngrijoreze că vom cheltui mai mulți bani. Putem să le cultivăm simțul estetic, alegând haine noi, cool, de calitate, la prețuri mici, disponibile în outlet-uri!”, a declarat proprietara magazinului. Pe lângă brandurile disponibile acum, KIDS OUTLET va aduce, începând cu săptămânile următoare, și alte branduri premium, precum Armani sau Hugo Boss, la prețuri incredibile. KIDS OUTLET va fi aprovizionat săptămânal cu produse noi.
Magazinul KIDS OUTLET este deschis publicului începând de azi, 1 aprilie, în cadrul etajului 1 al Centrului comercial Milcov, de pe strada Republicii 64. Înființat acum mai bine de 30 de ani și situat în mijlocul orașului Focșani, centrul comercial Milcov este un punct de referință al județului. Acesta a reintrat în ultimii ani în atenția publicului, în urma lucrărilor de renovare efectuate. Aceste lucrări au adus clienților magazinului Milcov nu numai o atmosferă plăcută, modernă, ci și o diversitate a mixului de chiriași. Astfel, în cadrul parterului se regăsesc, printre altele, magazine de lanț precum Pepco sau franciza Zvon Cafe, în timp ce, etajul 1 este dedicat în special magazinelor cu produse industriale, destinate tuturor categoriilor de vârstă, printre care și KIDS OUTLET.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu