vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietatePolițiștii au donat sânge și au adus bucurie unei familii sărace

Polițiștii au donat sânge și au adus bucurie unei familii sărace

Polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale s-au aflat ieri dimineață, la Spitalul Județean Sf. Pantelimon din municipiul Focșani, pentru a dona sânge.

Un grup alcătuit din 15 polițiști a avut acestă inițiativă umanitară în condițiile în care unitățile medicale suferă din cauza lipsei acute de sânge necesar intervențiilor de urgenta.

politie-1Polițiștii nu sunt nici la prima si nici la ultima activitate de felul acesta, în cursul acestei săptămânii si alți polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au donat sânge.

Mascații, cu bonurile primite pentru donare precum și din contribuția benevolă, au cumpărat produse alimentare și dulciuri pe care le-au oferit unei familii din comuna Vulturu, familie care locuiește în condiții modeste.

Cei patru minori ai familiei cu vârste intre 4 si 8 ani s-au bucurat de vizita polițiștilor și le-au promis ca ii vor recompensa cu rezultate bune la învățătură si ii vor colinda cu ocazia Sărbătorilor de Iarna.

Pe acestă cale, polițiștii vrânceni îndeamnă toți cetățenii care îndeplinesc condițiile necesare, să facă acest gest umanitar.

politie-2


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu