vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateRestricții pentru locuitorii din Obrejița până pe data de 24 aprilie

Restricții pentru locuitorii din Obrejița până pe data de 24 aprilie

Astăzi, 10.04.2021, a avut loc o nouă ședință extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19 la nivelul localităților din județul Vrancea, în urma căreia a fost adoptată următoarea hotărâre:

HOTĂRÂREA nr. 71 din 10.04.2021 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19, unde incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 4 0/00, la nivelul localităților din județul Vrancea, care dispune:

 Art. 1 La nivelul localităților, prevăzute în Anexă la prezenta hotărâre, în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 4 0/00 și mai mică sau egală cu 7,5 0/00, se stabilesc următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:

 (1) Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 20:00—5:00, cu următoarele excepții:

  1. a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
  2. b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
  3. c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
  4. d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

(2) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în intervalul orar 5:00—18:00, cu urmatoarele exceptii:

  1. a) în intervalul orar 18:00—5:00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;
  2. b) unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizează autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, și cei din domeniul transportului rutier de mărfuri care utilizează autovehicule cu masa maximă autorizată de peste 2,4 tone își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

(3) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

Art. 2 La nivelul localităților prevăzute în Anexă la prezenta hotărâre, se stabilesc/mențin și următoarele măsuri, pe o perioadă de 14 zile, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia, astfel:

(1) Organizarea și desfășurarea activității cu public, în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.

 (2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in în aer liber, spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt interzise.

 (3) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă.

(4) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.

(5) Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

(6) Activarea Planului de acțiuni pentru eficientizarea capacității de gestionare a situației în localitățile unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, prin punerea în aplicare a Hotărârii C.J.S.U. Vrancea nr. 185 din 12.11.2020.

Art. 3 Măsurile instituite la Art.1. în localitățile din Anexă, nu se aplică, dacă incidența cumulată  la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5 0/00 locuitori, menţinându-se doar măsurile instituite la Art. 2.

Art. 4 Direcția de Sănătate Publică Vrancea calculează zilnic, pentru fiecare localitate din județul Vrancea, incidența cumulată  la 14 zile și prezintă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Vrancea analiza rezultată, în cel mult 24 ore de la data constatării atingerii limitelor prevăzute în prezenta hotărâre.

 

Art. 5 Prezenta hotărâre va fi înaintată Comitetului Național pentru Situații de Urgență, tuturor instituţiilor și unităților administrativ-teritoriale interesate prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea.

Anexa nr. 1 la HOTĂRÂREA C.J.S.U. Vrancea nr. 71 din 10.04.2021

LISTA CU LOCALITĂȚILE DIN JUDEȚULVRANCEA

 ÎN CARE INCIDENȚA CUMULATĂ  LA 14 ZILE ESTE

MAI MARE DE 4 0/00 ȘI MAI MICĂ SAU EGALĂ CU 7,5 0/00

Nr. crt. Localitatea Incidență cumulată a cazurilor la

 14 zile

Data calculării incidenței cumulată a cazurilor la

 14 zile

Perioada aplicării măsurilor stabilite
1.       Obrejiţa 4,31 10.04.2021 11.04. – 24.04.2021

 

 


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu