sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăSocietateIPJ Vrancea: 160 persoane sancționate pentru că nu purtau masa de protecție

IPJ Vrancea: 160 persoane sancționate pentru că nu purtau masa de protecție

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii vrânceni, împreună cu jandarmi şi polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. În cadrul acţiunilor, poliţiştii vrânceni au verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efector pandemiei de Covid 19. Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost verificate peste 170 de societăți comerciale, 681 de locaţii de interes, peste 100 de mijloace de transport, fiind legitimate totodată aproximativ 1.100 de persoane. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.500 lei, din care 160 sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.

Astfel de acţiuni vor fi desfăşurate zilnic şi în perioada următoare, pe raza întregului judeţ. Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. Facem precizarea că evenimentele de tipul nunți, botezuri, mese festive sunt interzise. Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri! (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu