luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietatePeste 1.100 de persoane legitimate și amenzi de 57.000 de lei în...

Peste 1.100 de persoane legitimate și amenzi de 57.000 de lei în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Astfel, polițiștii, împreună cu jandarmi, cadre ISU, polițiști locali, reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și ai autorităților publice locale, au desfășurat 10 acțiuni punctuale, la nivel județean. Au fost legitimate 1117 persoane și verificate 164 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicțiilor impuse. În urma acțiunilor punctuale de control, forțele de ordine au aplicat 178 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 57000 lei. Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată. Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice. Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu