În data de 25 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de o femeie din comuna Fitionești despre faptul că bunica sa, o femeie de 86 de ani, ar fi plecat de la domiciliul său, fără a mai reveni. Imediat, s-au alcătuit echipe de căutare formate, iar în sprijinul polițiștilor au venit și voluntari de pe raza comunei, care s-au mobilizat și au început căutările în zona din apropierea casei precum și pe raza satului unde locuia aceasta. În cursul serii de 26 aprilie a.c., femeia de 86 de ani a fost identificată la o distanță de aproximativ 7 km de domiciliu, în punctul ”La Curături” din zona localității Fitionești. Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că pe perioada dispariției femeia nu a fost victima vreunei infracțiuni, fiind încredințată familiei. (IPJ Vrancea)