vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateNewsonline: Sindicalistul șef de la SGA Vrancea, reținut de DIICOT pentru luare...

Newsonline: Sindicalistul șef de la SGA Vrancea, reținut de DIICOT pentru luare de mită în dosarul furturilor de utilaje din Europa. Un condamnat în dosarul ”Referendumul”, din Suraia, printre cei anchetați

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea solicită arestarea a 15 persoane acuzate de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrităţii datelor informatice, luare de mită, dare de mită şi punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Este vorba de dosarul penal în care anchetatorii au făcut zilele trecute 119 percheziții pentru destructurarea a patru grupuri infracționale specializate în furtul de utilaje agricole din țări ca din Italia, Marea Britanie, Belgia sau Austria, pe care le transportau în ţară cu ajutorul unor platforme rutiere.

Printre cei propuși reținuți de procurorii DIICOT Vrancea pentru 24 de ore se află și Sergiu Mihăilă, sindicalistul șef de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Vrancea. Acesta este acuzat de anchetatori de două fapte de luare de mită, de fiecare dată câte 1.000 de lei. Conform unor surse judiciare, Mihăilă a fost supravegheat primind banii în timpul lunii martie în parcările de la Dedeman și Zanfir (actual Mega Image) de pe centura orașului Focșani. Mituitorii săi, conform procurorilor, sunt Îndoilă Laurenţiu – „Ţintă” şi Îndoilă Costel – „Bila”, aceştia având sprijinul Viviei Zală, în calitate de complice la infracţiunea de dare de mită. Una dintre persoanele reținute este Vili Stan, din Suraia. Vili Stan a fost condamnat în dosarul ”Referendumul”, pedeapsă pe care a ispășit-o în Italia. Mai multe detalii pe newsonline.ro.


ARTICOLE SIMILARE


- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu