Zilele trecute, în fața Curții de Apel București a avut loc un protest organizat de supraviețuitori ai incendiului de la Colectiv și rude ale victimelor tragediei din octombrie 2015, împreună cu organizația Geeks for Democracy pentru a le cere magistraților să le facă dreptate.
Protestul a avut loc în contextul în care se împlinesc 5 ani și jumătate de la incendiu și nici până acum nu au fost finalizate procesele din instanță. Organizatorii au adus 65 de tablouri ce conțineau portretele victimelor de la Colectiv, pe care le-au pus în fața Palatului de Justiție. Nemulțumirea supraviețuitorilor și a rudelor victimelor față de parcursul din sistemul românesc de justiție este agravată și de faptul că o parte din faptele inculpaților din dosarul Colectiv se pot reîncadra în urma unei viitoare decizii a Curții de Apel. Printre cei care ar putea beneficia de această reîncadrare ar putea fi și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare. Mai multe detalii, într-un material publicat de PressHub.